Rihanna a plâns în emisiunea lui Oprah Winfrey, când a povestit despre Chris Brown

Rihanna a plâns în emisiunea lui Oprah Winfrey, când a povestit despre Chris Brown
Publicat: 18/08/2012, 15:54
Actualizat: 27/09/2018, 21:03

Cântăreața Rihanna a plâns în emisiunea lui Oprah Winfrey, când a povestit despre momentele în care a fost lovită de fostul ei iubit, Chris Brown, scrie usmagazine.com.”A fost jenant, m-am simțit umilită”, a spus Rihanna în interviul care va fi difuzat integral duminică. „Mi-am pierdut cel mai bun prieten. Tot ceea ce mi se părea familiar s-a schimbat peste noapte, iar eu nu am putut controla asta”, a spus artista.

Rihanna, în vârstă de 23 de ani, a fost bătută de Chris Brown – care pe atunci era iubitul ei -, înainte de gala premiilor Grammy din februarie 2009. Rapperul a pledat ulterior vinovat la acuzațiile de agresiune și a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu suspendare, muncă în folosul comunității și terapie psihologică timp de un an.

„Totul a devenit un circ, iar eu m-am transformat într-o persoană foarte protectoare. Simțeam că el este cel mai urât om din lume. A fost foarte ciudat, foarte confuz”, a povestit Rihanna, în timp ce încerca să nu plângă. „Oricât de furioasă aș fi fost, oricât de rănită și trădată m-aș fi simțit, am simțit că el a făcut o greșeală și că are nevoie de ajutor… și oare cine îl va ajuta?”, a spus cântăreața.

„Nimeni nu o să spună că are nevoie de ajutor (…) toți vor spune că este un monstru, fără să se uite la cauze… iar eu eram mai mult preocupată de soarta lui”, a mai spus aceasta.

Rapperul și-a cerut scuze publice pentru fapta sa, în urma căreia Rihanna s-a ales cu un ochi învinețit și cu buza spartă. În afară de pedepsele menționate mai sus, rapperului i s-a ordonat să păstreze distanța față de fosta lui iubită, însă acest ordin de restricție a fost anulat în 2011, fapt care le-a permis celor doi să intre în studiouri și să înregistreze împreună două piese noi.

În interviul acordat realizatoarei de televiziune Oprah Winfrey, ce va fi difuzat în Statele Unite în emisiunea acesteia „Next Chapter” de duminică, Rihanna a mărturisit că acel incident a făcut-o să intre într-o „zonă foarte întunecată” din viața ei.

„M-am simțit rușinată. M-am simțit umilită. Mi-am pierdut cel mai bun prieten. M-am simțit ofensată și jignită. Eram într-o zonă foarte întunecată din viața mea în acel moment”, a spus Rihanna.

La începutul lunii februarie, un tribunal american a respins cererea lui Brown prin care acesta solicita anularea regimului de libertate condiționată. Chris Brown a absolvit un curs pentru controlarea acceselor de furie, ca parte a programului său de reabilitare publică, și a fost lăudat de mai mulți judecători, în timpul procesului de evaluare, însă judecătorul George Lomeli de la Curtea Superioară a insistat să se respecte decizia inițială, potrivit căreia rapperul trebuie să se prezinte periodic pentru evaluare în fața unui ofițer de poliție din statul său natal, Virginia, pentru încă doi ani.

Chris Brown este autorul pieselor de succes „Kiss Kiss” și „Run It”. Cel mai recent album al său se intitulează „F.A.M.E.” și a fost produs de casa Jive Records.

Rihanna și-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit No.1 a fost piesa „S.O.S.”. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziție a clasamentelor muzicale, „Umbrella”, „Take a Bow” și „Disturbia”. Înainte de „Loud”, lansat în 2010, cântăreața a lansat albumul „Rated R”, în noiembrie 2009. Albumele sale s-au vândut în peste 25 de milioane de copii pe plan mondial, iar cântăreața a fost recompensată cu nouă premii Grammy.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce drepturi are șoferul când e oprit în trafic? Ce poți face când constați un...
Cine va fi succesorul lui Putin?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Concediul pentru creșterea copilului. Schimbări la întoarcerea în câmpul muncii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
”Sunt viu” Florin Piersic, mesaj emoționant de pe patul de spital. Cum se simte marele...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Polonia fortifică frontiera de est. „Atunci când este vorba de securitate, nu există limite”
×